Ființa asta m-a trezit noaptea trecută la ora 4:30, miaunându-mi isteric în ureche. Tocmai mi-a salvat viața pentru că aveam hipo în timp ce dormeam. Inainte de culcare aveam o glicemie cam mare (220 mg/dL), așa că făcând calculul cu toți carbohidrații și glicemia la momentul respectiv mi-am calculat că pot să dorm liniștită până la ora 7 dimineața, fără să mă mai trezesc la 3 să îmi testez glicemia. Aparent nu poți fi întotdeauna sigur de nimic când vine vorba de DZ1, dar în același timp nu ai nevoie de un câine dresat să îți depisteze hipoglicemiile nocturne. Doar ai nevoie de o făptură care te iubește și te cunoaște pe de rost în așa fel încât îți poate și salva viața.
Incă sunt în șoc când mă gândesc ce tocmai s-a întamplat aseară și cât de grozavă e Daisy (ea de obicei doarme la fel de profund ca mine fără să se trezească în timpul nopții), dar sunt cea mai recunoscătoare persoană din lume. După ce mi-am luat zahărul și felia de pâine, am adormit amândouă îmbrățișate.

This little creature woke me up last night at 4:30 a.m. while meowing at my ear desperately. She have just saved my life because I was on a hypo while I was sleeping. Before bed my glucose level was very high (220 mg/dL) so doing the math I calculated that I could sleep safe and sound until 7 o’clock without testing my blood sugar level at 3 a.m. Apparently, you can’t be sure of anything when it comes to T1D but at the same time, you don’t need to train a dog to detect when you’re low on blood sugar level. You just need a loving soul around you that knows you by heart and can even safe your life.
Still in shock about what happened and how awesome Daisy is (she usually sleeps as profoundly as me without randomly waking up in the middle of the night), but I am the most grateful person in the world right now. After taking my sugar and the slice of bread we both fell asleep close to each other.