Publicat pe

Sportul și Diabetul. Ce iau cu mine la sală

 

Sportul și Diabetul. Ce iau cu mine la sală

Nu cred că există scuză pentru care să nu putem face mișcare în fiecare zi. Poate că nu îți place să mergi la sală, dar poți foarte bine să alergi în parc sau să îți plimbi câinele sau pur și simplu să faci în casă o rutină de pilates. Eu iubesc sa fac sport în fiecare zi și mă duc mereu cu bucurie la sală.

Personal, prefer fitness-ul, adică ridicare de greutăți pentru că vreau să mă tonific. De regulă încep antrenamentul cu 15 minute de alergat, apoi îmi fac exercițiile, fie cu greutăți, fie la salteluță aproximativ 40 de minute, iar la final închei cu încă 5 minute de alergat foarte rapid. În cazul meu sporturile anaerobice îmi cresc glicemia din cauza adrenalinei. Până recent făceam doar cardio, îmi plăcea să alerg și în asta consta tot antrenamentul meu. Pur și simplu alergam timp de 1 oră. De fiecare dată îmi creștea glicemia, iar eu mereu îmi făceam insulină înainte să merg la jogging. De ceva vreme, am schimbat rutina, trecând pe programul unui sport anaerob mie îmi scade glicemia, deci am nevoie de mai puțină insulină. Mie mi-a trebuit mai bine de un an de zile să identific aceste pattern-uri în glicemia mea în fața sportului, așa că este un demers extrem de personal și lung până îți dai seama cum merg lucrurile.

Dar, chiar și așa, sunt niște parametri generali valabili. Ca de exemplu, glicemia ideală pentru a începe efortul fizic este cuprinsă între 120 – 180 mg/dl. Dacă glicemia este mai mare de +250 mg/dl, sportul va crește.

Eu când merg la sală iau cu mine următoarele lucruri esențiale:

1. Telefonul pe care văd glicemia/glucometru

2. Baterie externă pentru telefon

3. Tablete de glucoză/zahăr

4. Apă

5. Încălțăminte confortabilă

6. Brățară/lanț cu “am diabet”

7. Pompa de insulină

Cam astea sunt lucrurile fără de care nu plec niciodată la sală. Ca sfat, vorbiți în avans cu antrenorul despre diabetul vostru și despre ce ar trebui să facă în cazul în care vă e rău. Ajută mult și la liniștea voastră psihologică. Beți suficientă apă și bucurați-vă de mișcare!

Vă las mai jos și videoul de pe Youtube.

 

Un comentariu la „Sportul și Diabetul. Ce iau cu mine la sală

  1. Un articol foarte inspirat. Foarte bun pentru cei care vor sa faca miscare dar sufera de aceasta boala. Astept si ceva sugetii cu privire la alimentatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.