Publicat pe

CGM Diabet aduce produsele Not Just a Patch pe piața din România

Vești bune pentru utilizatorii de senzori CGM și de pompe pentru insulină! Începând cu luna octombrie 2021, CGM Diabet devine distribuitor în România al produselor Not Just a Patch!

Produse Not Just a Patch în portofoliul CGM Diabet România

Noul parteneriat cu Not Just a Patch (NJaP) vine ca o continuare firească a interesului echipei CGM Diabet de a oferi persoanelor cu diabet din România acces la produse de top, tehnologii și accesorii inovatoare în vederea îmbunătățirii tratamentului. Astfel, aducem pe piața din România șervețele și plasturi adezivi NJaP, concepuți pentru a le oferi utilizatorilor mai multă încredere în timp ce poartă dispozitive precum senzori CGM sau pompe de insulină.

Astfel, odată cu extinderea portofoliului de produse, CGM Diabet își amplifică adresabilitatea către o gamă mult mai largă de utilizatori de produse Dexcom, Freestyle Libre, Omnipod și Medtronic.

Not Just a Patch – de la idee la succes

Fondatorul Not Just a Patch este Peter Lomas, o persoană cu diabet de tip 1 și un stil de viață activ. Pete a constatat că înotul și yoga și activitățile zilnice generale făceau ca senzorii lui CGM să se desprindă. Acest lucru l-a determinat să se gândească la o soluție pentru a evita pierderea senzorilor și pentru a reduce anxietatea și costurile unei înlocuiri.

Pete a început să facă plasturi pentru a-i susține senzorul CGM și, nu la mult timp după, această idee s-a extins într-una mai mare: să facă plasturi creați special pentru alte persoane ca el. A testat și analizat diferite modele, a efectuat teste de piață extinse și rezultatul este… Not Just a Patch (trad. “nu doar un plasture”).

O îmbunătățire cheie a designului este partea din spate, neaderentă, a plasturelui. Secțiunea de mijloc a acestuia nu se lipește de senzor, doar de piele, permițându-le utilizatorilor să schimbe plasturele de câte ori doresc, fără a scoate senzorul. Această caracteristică permite o acoperire completă a dispozitivului, ceea ce înseamnă că senzorul CGM este întotdeauna protejat, oferind mai multă încredere că dispozitivul rămâne fixat pe piele.

În procesul de a-mi crea proprii plasturi, am descoperit un sentiment de auto-exprimare care venea din purtarea lor. Întotdeauna am avut un sentiment de mândrie când am purtat senzori și sunt întotdeauna fericit să vorbesc cu oameni care sunt curioși cu privire la aceștia. Pentru mine, marca NJaP reprezintă o oportunitate de auto-exprimare și, prin urmare, „Not Just a Patch” este conceput pentru a face o declarație, de aici și culorile și desenele unice ale plasturilor NJaP.”, a declarat Pete Lomas.

Pe lângă produsul vedetă al brand-ului, CGM Diabet a adus în România și șervețelele adezive hipoalergenice și fără latex Skin Glu. Acestea pot avea utilizări multiple, fiind concepute pentru a crește aderența și pentru a fixa sigur și cu ușurință senzorii CGM sau setul de infuzie (pentru pompa de insulină), creând o barieră eficientă pe suprafața pielii.

Beneficiile plasturilor adezivi Not Just a Patch

Cu ajutorul plasturilor NJaP, utilizatorii vor putea menține pe poziție senzorii CGM și pompa de insulină chiar și în cele mai dificile condiții. Datorită formulei unice a adezivului, utilizarea plasturilor va ajuta la prevenirea posibilității apariției iritațiilor sau a erupțiilor cutanate.

Plasturii sunt confecționați din 96% bumbac și 4% spandex, oferind o elasticitate excelentă și permițând pielii să respire. Adezivul hipoalergenic de calitate medicală asigură faptul că plasturii noștri vor fi delicați cu pielea.

  • Adeziv hipoalergenic de calitate medicală – Fără iritarea pielii;
  • Formă specială pentru o mai bună aderența și respirație a pielii;
  • Rezistență la apă – Nu mai aveți griji atunci când înotați;
  • 96% bumbac și 4% spandex – elastic ca pielea și mușchii.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.