Publicat pe

Povestea Invingatorului: Maria

Salut!
Sunt Maria, în curând împlinesc 6 ani și 5 ani cu diabet tip 1. Nici nu știu cum ar fi viața fără acest partener (nu știu dacă vom deveni vreodată prieteni, deși mi-a adus multe lucruri bune în viață).
Am început să merg singură când eram internată la debut, fac insulină și glicemii de când mă știu, cunosc mai multe despre corpul omenesc și despre alimentație decât majoritatea prietenilor și adulților din jurul meu; am mereu cu mine un telefon pe care citesc glicemiile (știu cifrele și valorile, după culoare – prefer albastru!), iar mama e liniștită că mă poate suna să îi spun cum mă simt și cât trebuie să mănânc ca să nu scadă glicemia prea mult. La grădiniță mă stresează mai mult telefonul, că are multe alarme și doamnele mă tot întreabă ce trebuie să facă atunci; eu știu ce să fac.
Ador să dansez și să fac sport, mai ales că atunci pot mânca orice. Îmi place să mă joc cu mulți copii și să-i fac să râdă; ei zic că-s amuzantă, dar mie îmi place de ei.
Am cunoscut cei mai frumoși oameni datorită diabetului, am învățat cât de important este echilibrul în toate și un stil de viață sănătos.
Nu știu să scriu, deși citesc și număr deja foarte bine. Am vrut doar să știe și alți copii că diabetul nu e un dușman, că poți fi ce vrei chiar dacă e cu tine mereu, că sunt fericită și nu-mi refuz nimic (am răbdare până când primesc), că cele mai frumoase vacanțe sunt la Buziaș la Centru și că rar mă mai supăr, dar “îmi place că am diabet”. 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.