Programele Naționale de Sănătate curative reprezintă un ansamblu de acțiuni multianuale și au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătății publice.
În 31 Martie 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial al României Anexa la Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 180/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2022 și 2023.
Conform Ordinului 180/2022 Programul Național de Diabet Zaharat are următoarele obiective
a) monitorizarea diabetului zaharat prin dozarea hemoglobinei glicozilate HbA1c;
b) asigurarea tratamentului medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat inclusiv a dispozitivelor medicale specifice (pompe de insulină, sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei și materiale consumabile pentru acestea);
c) automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat (teste de automonitorizare glicemică și sisteme de monitorizare continuă a glicemiei).
Structura Programului Național de Diabet Zaharat
1. Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 1;
2. Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 2 și alte tipuri de diabet zaharat: tipuri specifice și diabet gestațional.
Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 1 – Activități:
1. evaluarea periodică a bolnavilor cu Diabet Zaharat de Tip 1 prin dozarea hemoglobinei glicozilate HbA1c;
2. asigurarea tratamentului cu insulină bolnavilor cu Diabet Zaharat de Tip 1;
3. asigurarea testelor de automonitorizare prin farmaciile cu circuit deschis, în vederea automonitorizării persoanelor cu Diabet Zaharat de Tip 1;
4. asigurarea sistemelor de monitorizare glicemică continuă și a consumabilelor pentru acestea, în vederea automonitorizării bolnavilor cu Diabet Zaharat de Tip 1;
5. asigurarea accesului la pompe de insulină și materiale consumabile pentru acestea;
6. asigurarea sistemelor de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei și a materialelor consumabile pentru acestea.
Bolnavii cu Diabet Zaharat Tip 1 si Bolnavele cu diabet gestațional insulinotratat pot beneficia gratuit de sisteme de monitorizare glicemică continuă
Pentru a putea beneficia gratuit de sistemele de monitorizare glicemică continuă, bolnavii cu Diabet Zaharat Tip 1 si Bolnavele cu diabet gestațional insulinotratat trebuie să îndeplinească condiţiile eligibile stipulate în Ordinul 180/2022 şi să se adreseze unităţilor sanitare acreditate pentru a prescrie şi elibera materialele sanitare
Criterii de eligibilitate – Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 1
Bolnavii cu Diabet Zaharat Tip 1 care pot beneficia de sisteme de monitorizare glicemică continuă și consumabile pentru acestea:
a) copii cu diabet zaharat tip 1 cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani și bolnavele gravide cu diabet zaharat tip 1;
b) bolnavi cu diabet zaharat tip 1, cu vârsta peste 18 ani, care îndeplinesc cel puțin două din următoarele criterii de eligibilitate:
b1) bolnavi la care nu se poate realiza controlul glicemic la țintele propuse (hemoglobina glicozilată HbA1C% < 7%) prin insulinoterapie intensivă corect administrată, fie prin injecții multiple de insulină, fie prin folosirea unei pompe de insulină;
b2) bolnavi care prezintă hipoglicemii frecvente documentate sau hipoglicemii grad 2, documentate (minimum două/trimestru). Hipoglicemia grad 2 este definită la o valoare < 54 mg/dl;
b3) bolnavi care prezintă hipoglicemii grad 2 nocturne documentate (minimum două/trimestru);
b4) bolnavi care prezintă cel puțin o complicație cronică specifică a diabetului zaharat, documentată medical;
b5) bolnavi care au fost tratați cu injecții multiple de insulină în regim bazal-bolus sau care beneficiază de pompe de insulină fără sisteme de monitorizare glicemică continuă;
c) categoriile de bolnavi de la lit. a) și b) trebuie să îndeplinească obligatoriu următoarele cerințe:
c1) aderență la monitorizarea bolii și control: autoîngrijire, automonitorizare și autoajustarea dozelor de insulină;
c2) motivație și complianță la tratament – consimțământ informat.
Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 1 – NOTĂ:
1. Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și a cerințelor obligatorii sunt verificate și confirmate de medicul curant care face recomandarea și care monitorizează bolnavul.
2. Decizia privind întreruperea utilizării unui sistem de monitorizare glicemică continuă, de către un bolnav, aparține medicului curant de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medicului cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice, care monitorizează bolnavul.
3. Bolnavii care dețin din resurse proprii sisteme de monitorizare glicemică continuă beneficiază de consumabilele aferente în aceleași condiții prevăzute pentru bolnavii cărora li s-au montat aceste dispozitive specifice în cadrul unităților sanitare care derulează Programul național de diabet zaharat, cu respectarea indicatorilor de eficiență aferenți acestei activități.
Criterii de eligibilitate – Subprogramul de Diabet Zaharat Tip 2 și alte tipuri de diabet zaharat: tipuri specifice și diabet gestațional
Bolnavele cu diabet gestațional insulinotratat care pot beneficia de sisteme de monitorizare glicemică continuă și consumabile pentru acestea.
Bolnavele cu diabet gestațional aflate în tratament temporar cu insulină să îndeplinească obligatoriu următoarele cerințe:
a) aderență la monitorizarea bolii și control: autoîngrijire, automonitorizare și autoajustarea dozelor de insulină;
b) motivație și complianță la tratament – consimțământ informat.
Criterii de întrerupere:
a) lipsa de aderență sau aderență necorespunzătoare a bolnavului la monitorizarea bolii și controlul medical de specialitate pe parcursul utilizării sistemului de monitorizare glicemică continuă. Aceasta se definește ca fiind utilizarea sistemului de monitorizare glicemică continuă mai puțin de 75%/lună;
b) refuzul scris al bolnavului/părinților sau tutorilor legal instituiți, după caz, de a mai fi beneficiarul sistemului de monitorizare glicemică continuă;
c) lipsa capacității și abilității de a înțelege și de a folosi corect sistemul de monitorizare glicemică continuă.
Cum se realizează prescriere și eliberarea materialelor sanitare specifice <DECONTATE> în cadrul Programului Național de Diabet Zaharat
Articolul 34
d) achiziția, montarea și eliberarea sistemelor de monitorizare continuă a glicemiei se realizează prin unitățile sanitare cu secții/compartimente de profil care au farmacii cu circuit închis și care au în schema de personal cel puțin un medic de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice care a absolvit un curs de specializare pentru utilizarea acestor dispozitive medicale specifice.
e) sistemele de monitorizare continuă a glicemiei se montează în spitalizare de zi sau ambulatoriu, după caz, care au farmacii cu circuit închis și care au în schema de personal cel puțin un medic de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice care deține documente ce atestă absolvirea unui curs de specializare pentru utilizarea acestor dispozitive medicale specifice.
Montarea dispozitivelor medicale specifice se face la recomandarea medicului de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice, aflat într-o relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate, care monitorizează bolnavul, pe baza unui referat medical care cuprinde date despre bolnav precum și îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru sistemul recomandat (anexa 14).
Medicul de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice din unitatea sanitară care derulează aceste activități, în baza referatului medical programează bolnavul pentru evaluare în vederea acordării dispozitivelor specifice.
Eliberarea sistemului de inițiere precum și a materialelor consumabile aferente se realizează prin farmacia cu circuit închis a unităților sanitare care derulează programul.
f) Materialele consumabile aferente dispozitivelor specifice acordate în cadrul Programului Național de Diabet Zaharat se eliberează prin farmacia cu circuit închis la o perioadă de 3 luni urmare a prescrierii în ambulatoriu, spitalizare de zi sau spitalizare continuă, după caz, de către medicul de specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice din unitățile sanitare care derulează programul.
1. Pentru sistemele de monitorizare continuă a glicemiei:
1.1. Setul de inițiere constă în: transmiter, serteri de implantare și senzorii aferenți. Necesarul de componente ale setului de inițiere se stabilește pentru o perioadă de 3 luni, în funcție de specificațiile tehnice.
1.2. Pentru sistemele de monitorizare continuă a glicemiei materialele consumabile sunt: transmiter, serteri de implantare și senzori.
4. Setul de inițiere și consumabilele aferente pentru dispozitivele medicale specifice se acordă după cum urmează:
4.1. setul de inițiere, care include consumabile pentru 3 luni, se acordă la data montării dispozitivului specific; după aceste 3 luni, în care bolnavul a utilizat materialele consumabile incluse în setul de inițiere, acesta beneficiază de o prescripție de materiale consumabile aferente dispozitivului specific, la un interval de 3 luni de zile, dar nu mai mult de 3 prescripții pe an în funcție de data montării dispozitivului;
4.2. în anul în care bolnavul beneficiază de acordarea consumabilelor aferente dispozitivelor specifice, acestea se prescriu la un interval de 3 luni, de maxim 4 ori pe an/bolnav.g) prescrierea dispozitivelor medicale specifice și a materialelor consumabile se realizează pe condica de prescripție de medicamente și materiale sanitare distinct întocmită în acest sens pentru această activitate, iar eliberarea se face prin farmacia cu circuit închis a unităților sanitare care derulează programul național de diabet zaharat.
h) pentru situațiile în care din motive obiective bolnavul nu mai poate folosi senzorii de monitorizare continuă a glicemiei și materialele consumabile aferente acestora rămase neutilizate, acestea sunt returnate unităților sanitare care derulează programul și care le-a acordat bolnavului.
Sistemul de Monitorizare Continuă a Glucozei în Timp Real – Dexcom ONE este decontat prin Programul Naţional de Diabet Zaharat – pentru pacienţii care îndeplinesc criteriile de eligibiliate de mai sus, conform Normelor Tehnice ale Ordinului 180/2022 din 30 Martie 2022
Paşii pe care pacienții cu Diabet Zaharat Tip 1 si Bolnavele cu Diabet Gestațional insulinotratat ar trebuii să îi facă pentru a beneficia gratuit de sistemele de Monitorizare Continuă a Glucozei (CGM)
- Discutați cu medicul dumneavoastră curant (specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice) despre beneficiile medicale ale utilizării unui CGM
- Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și a cerințelor obligatorii sunt verificate și confirmate de medicul curant care face recomandarea și care monitorizează pacientul.
- Va trebuii să puneți la dispoziția medicului curant toate documentele medicale pe care vi le va solicita
- Se va completa Anexa 15 – Consimțământul scris al bolnavului cu diabet zaharat (Formular Anexa 15)
- Medicul curant (specialitate diabet zaharat, nutriție și boli metabolice/medic cu competență/atestat în diabet, nutriție și boli metabolice) din unitatea medicală acreditată, va transmite departamentelor interne solicitarea de achiziție a materialelor sanitare necesare – conform articolul 34, litera f) pct.1.1./1.2 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 180/2022
- După ce procedura de achiziție a fost incheiată și materialele sanitare au ajuns la farmacia cu circuit inchis a unițătii sanitare, veți fi programați pentru montarea/inițializarea sistemului de Monitorizare Continuă a Glucozei CGM
Surse:
PORTAL LEGISLATIV https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/254043
MONITORUL OFICIAL https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–318Bis–2022.html
CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE https://cnas.ro/wp-content/uploads/2022/04/Binder1-2.pdf