De curând am ajuns la kilometrul 25 al călătoriei mele, numită viață. Pe lângă faptul că e o cifră care marchează un sfert de veac, e o cifră care marchează o schimbare în mine. Sunt atât de diferită față de acum un an, fără să încerc să fiu melancolică. Doar că mi-am schimbat mult perspectiva de a vedea lucrurile, am pășit pe drumul cunoașterii de sine, am renunțat la unele convingeri și am ales să îmi ascult inima.

Am realizat că universul are infinite resurse care sunt acolo să ne ajute, doar că trebuie să știm cum să le accesăm, iar aici intervine ajutorul. Recent am descoperit cât de importantă este terapia și regret că nu am început-o mai devreme. De ce fac oamenii terapie cu un specialist? Ca să se simtă mai bine, nu-i așa? Dar cum ar fi fost ca terapia să facă parte din rutina mea, ca vizitele de rutină la analizele medicale pe care le fac periodic de când sunt un copil? Cred că sufletul și mintea mea ar fi fost mai puternice și sănătoase ca niciodată. Chiar și așa, mă bucur că am realizat asta acum și că pot lucra cu ceea ce am în prezent.

Oh, și apropos de prezent… alt lucru pe care vârsta de 25 mi l-a evidențiat: cât de greu este să fii prezent. Cum adică e greu să fii prezent? Chiar în clipa asta “prezentă” mintea mea îmi fuge la programarea pe care o am mâine la doctor, în cap îmi vin amintirile triste de acum câteva zile care îmi pun stăpânire pe sentimente și asta mă face să mă simt vulnerabilă, alte două frici tocmai s-au strecurat acum printre gânduri… și eu tocmai am realizat că sunt oriunde numai nu aici în prezent. Despre asta citesc acum și încep să lucrez la a fi prezent în adevăratul sens al cuvântului. E o discuție lungă pe care promit că o voi aborda în viitor pentru că mă fascinează și mă ajută enorm.

Cumva am reușit să iau emoțiile de gât și să le dresez pentru că ele au fost din totdeauna extrem de intens trăite de mine, iar acum că am diabet și dispozitivul ăsta medical care îmi arată cum sunt influențate glicemiile în momentele respective realizez cât de rău a fost până acum. Și spun rău tocmai pentru că văd cum glicemia mea sare de 350 când am emoții mai puternice, ca cele pe care le-am avut mereu în fața clasei când ziceam lecția la latină, sau când aveam un examen important, sau când vorbeam în fața unui public, sau când mă făceam de rușine și prietenii râdeau de mine… mă îngrozesc la gândul că mereu se întâmpla așa ceva cu glicemiile mele și că pancreasul meu făcea un efort colosal să facă față situației, pentru că  eu nu puteam.

Așa am ajuns eu la prima concluzie… că deși emoțiile ne fac oameni și este minunat să fii uman, ele ar trebui să te îmbogățească, nu să te distrugă. Eu sunt emoție pură pentru că mereu trăiesc totul extrem de intens și pasional, dar în același timp adrenalina aceea de sentimente nu este tocmai sănătoasă. Am început să citesc despre controlul  emoțiilor, am fost în tabere de dezvoltare personală și am făcut terapie personalizată pe nevoile mele. Nu pot să zic că fac o  treabă excelentă acum, dar cu siguranță pot identifica rapid o problemă locală, o pot analiza astfel încât să mă descurc cu ea, iar uneori chiar pot manageria emoțiile ca să nu îmi influențeze glicemia. E greu pentru că e un lung proces cu tine și nu se poate contoriza în cât timp sau ședințe când vei reuși să rezolvi problema, dar e o muncă frumoasă pentru că investești în tine. Dar lucrul cel mai greu la tot demersul de autocunoaștere este faptul că te izbești de multe probleme pe care nu ți le-ai imaginat vreodată că le ai, că realizezi cât de broken ești când tu te considerai a fi, dacă nu perfect, măcar normal… iar toate noutățile astea au fost de fapt mereu în tine, iar tu doar mergeai prin viață cu sufletul adormit.

Încet, încet am reușit să pun diabetul cumva pe planul doi, în sensul că nu mai este preocuparea mea principală a zilei. În continuare am cea mai mare grijă de sănătatea mea, îmi monitorizez glicemia non-stop cu senzorul, îmi calculez ceea ce mănânc și îmi fac ori de câte ori este nevoie insulina. Dar am realizat că diabetul a venit în viața mea cu un scop, ca un semnal de alarmă că viața asta trebuie trăită plenar, nu pasiv cum o făceam până acum. De aici a venit și nevoia de autocunoaștere și de dezvoltare personală. Așa am început să îmi fac planurile și proiectele mele personale, unele gravitând și în jurul diabetului. Într-adevăr el mă inspiră și mă face mereu să fiu o versiune mai bună a mea, iar de la el a pornit și canalul meu de Youtube unde postez despre viața mea cu diabet. Mă umple de bucurie când îmi scriu dulcineii care îmi mulțumesc că îi ajut sau că le-am oferit o infuzie de pozitivism. Asta e cea mai mare recompensă pentru mine și continui să fiu prezentă în online pentru că iubesc ceea ce fac.

Al doilea scop al diabetului a fost să mă facă să realizez că eu pot să fac orice, că eu nu trebuie să depind de lucruri exterioare pentru a fi fericită, dar ca să ajung acolo este nevoie de multă muncă și demersul nu este tocmai ușor. Dar sunt convinsă că destinația este una frumoasă și că voi reuși să fiu în echilibru cu mine. În acord cu puzderia de gânduri de mai sus, am făcut o listă de lucruri pe care le-am învățat în 25 de ani, majoritatea fiind revelații de câteva luni încoace.

Așa că iată care sunt cele 25 de lucruri pe care le-am învățat în 25 de ani:

 

1. Să fii primul nu înseamnă că ești și cel mai bun.

2. Oamenii nu pleacă niciodată din viața ta. Ei călătoresc alături de tine din km X până în km Y. Tu îi porți mereu în suflet chiar dacă fizic nu mai sunt lângă tine.

3. Lucrurile pe care le înveți azi te pot ajuta mâine.

4. E greu să trăiești în prezent, dar e și cel mai frumos.

5. Cea mai importantă relație e cea cu tine. Dacă tu te iubești întâi pe tine vei înflori și vei atrage persoana potrivită.

6. Oamenii buni atrag oameni buni.

7. Nu îți pune așteptări. De aici vine dezamăgirea și frustrarea.

8. Nu e bine să depinzi de lucrurile din exterior ca să fii fericit.

9. Cumpără-ți flori! Dacă mereu ți se oferă flori tu nu ai de unde să știi ce îți place, ce culori te atrag, ce buchete îți fac cu ochiul.

10. Începe ziua cu un pahar de apă pentru că asta te pune în mișcare, iar corpul îți va mulțumi.

11. Oferă-ți timp să fii îngrijit. Nu contează cât e ceasul sau ce ai de făcut urgent, tu ești cel mai important personaj al vieții tale și tratează-te cu respect.

12. Învață să spui NU e cea mai prețioasă lecție pe care am primit-o.

13. Nu face compromisuri pentru că așa te pierzi pe tine.

14. Frica nu există decât dacă o lași tu să existe.

15. Nu trebuie să pierzi un lucru ca să ajungi să îl apreciezi ulterior.

16. Fii imprevizibil!

17. Lucrurile se întâmplă dacă te pui în mișcare.

18. Puterea gândului este uriașă dacă știi cum să crezi în ea și să faci universul să lucreze cu tine.

19. Abia la 25 de ani am realizat cât de nociv este stresul, așa că învață să elimini stresul din viața ta!

20. De la ORICE persoană ai ceva de învățat.

21. Viața e EXACT așa de frumoasă cum o lași tu să fie pentru că totul ține de cum vezi tu lucrurile.

22. Cea mai bună investiție făcută în mine a fost să pășesc pe drumul autocunoașterii.

23. Am descoperit importanța terapiei. Este ceva ce trebuie să existe mereu în rutina ta, nu doar când îți pierzi coerența.

24. Citește de plăcere orice îți pică în mână.

25. Să fii fericit este o alegere. Nu este cea mai ușoară pentru că e mult mai facil să te complaci în tristețe ca o victimă pentru că e o zonă de confort cunoscută, decât să cauți în tine, în necunoscut. Să afli că în tine sunt resurse inepuizabile să fii fericit sau autosuficient e greu de obținut, dar extrem de frumos.