Pentru cei ce nu știu, Neversea s-a aflat la prima ediție și a fost un festival muzical cu totul deosebit. Pe de-o parte, locația de pe malul mării a făcut ca atmosfera să fie una tipică de vară, iar pe de altă parte artiștii care au cântat au ținut publicul într-un dans continuu. Anul acesta am descoperit adicția pentru astfel de evenimente, iar cum diabetul reprezintă o provocare zi de zi, în acest context grijile au fost și mai mari. De aceea am și decis să scriu despre experiența mea, despre ce măsuri în plus mi-am luat și cum a decurs totul, mai ales că sunt la început.Festivalul a avut nu numai o diversitate muzicală, ci și gastronomică. Puteai să mănânci în funcție de bunul plac, de la specific italian, până la specialități croate,  erau de toate la standurile cu mâncare.

Însă cum aici intervin cele mai mari probleme, cel puțin din punctul meu de vedere este cam complicat să iei masa undeva unde nu știi câți carbohidrați sunt, câte grame are preparatul ș.a.m.d. Să nu mai comentez despre cum se uită chiorâș la tine când întrebi despre informațiile nutriționale ale unui preparat. Numai eu știu de câte ori m-am frustrat când am vrut sa iau cina în oraș și la întrebarea “câți carbohidrați au pastele din meniu” mi se răspundea cu un râs sau cu un ignorant “habar n-am”. Cei cu diabet știu cât de periculos este să îți faci insulina ochiometric fără să știi câți carbohidrați urmează să iei, având în vedere riscul hipoglicemiei de după. Am pățit-o recent să îmi fac doza greșit și am făcut o hipo severă de 35 doar pentru că bucătarul nu știa ce gătește. Așa că și la Neversea m-am confruntat cu problema asta. Dar am preferat să sfidez orice reguli de a nu intra cu alimente din exterior și am venit cu o caserola de quinoa cu pui așa cum mi-am gătit eu de atâtea ori (găsiți rețeta aici).

Trebuie să recunosc că la intrare era ca la aeroport, așa că am dus multă muncă de convingere că nu pot să mănânc nimic din ceea ce îmi oferă ei înauntru. Le-am arătat și scrisoarea medicală ca să mă lase să intru cu alimentele mele. Dar argumentul final cum că aș putea intra în comă dacă nu mănânc ce pot eu, i-au convins pe tipii impenetrabili de la securitate. Pe lângă porția de quinoa cu pui am mai luat cu mine două mere și patru felii de pâine. Iar ca băuturi am consumat apă pentru hidratare și cafea fără lapte și fără zahăr pentru un boost de energie.

Prima zi de festival a fost și cea mai faină din toate punctele de vedere. Am rezistat nici mai mult, nici mai puțin de 14 ore. Trebuie să recunosc că nu a fost ușor pentru simplul fapt că mereu aveam grijă să îmi testez glicemia pentru că era vorba de mult efort fizic. Să nu mai punem la socoteală emoțiile, și anume stările de entuziasm care mi-au ridicat mult glicemia. Dar chiar și așa, nu m-am simțit cu nimic diferită de restul lumii, ci din contră! M-am distrat mai bine decât toți de lângă mine. Bineînțeles că eram blindată de pliculețe de zahăr, iar glucometrul era la suprafața ghiozdanului ca să am acces rapid la el. Ca prevenție, în prima zi am făcut cu o unitate mai puțină insulină rapidă înainte de masă. M-am gândit că va fi vorba de mult dans și asta m-a ajutat mult să evit o posibilă hipoglicemie.

A doua zi de Neversea m-a făcut expertă, având în vedere că am trecut de la glicemii de +200 la valori absolut normale pe parcursul întregii seri. Am fost și mai stăpână pe mine, ceea  ce mi-a dat un confort psihologic și asta m-a lăsat să mă bucur și mai mult de muzică. De data asta am avut la mine o porție de orez brun cu legume și pui (tot gătit de mine și pus la pachet), un măr și 2 felii de pâine. Cina o luasem acolo pe plajă la ora 18.00, așa că la 00.00 m-a încercat o ușoare foame și am zis că ăsta e momentul să experimentez un hotdog. Zis și făcut! Evident zero informații nutriționale, așa că am făcut insulina după ureche. Am fost atentă să îmi testez glicemia la 2h după și spre norocul meu nimerisem doza.

Ultima zi de festival nu a fost marcată de evenimente deosebite, glicemic vorbind. Spectacolul de la malul mării a fost excepțional, ca toate detalii de altfel. Referitor la Neversea ca experiență muzicală, a fost la superlativ. Absolut impecabilă organizarea, securitatea pusă la punct, iar performance-urile erau  coordonate până la cele mai mici detalii. Am simțit că trăiesc cu toată ființa mea, ca un tânăr care are vise și planuri pe care nimeni și nimic nu îl oprește.

Legat de ceea ce am purtat, am pus mare preț pe confort. Cea mai importantă pentru mine a fost încălțămintea pentru că orice rană este extrem de dureroasă și pe lângă faptul că se vindecă foarte greu, poate duce și la complicații neplăcute. Am ales o pereche de teniși Converse și o pereche de Nikeuri pentru alergat care mi-au protejat picioarele pe tot parcursul evenimentului. Pentru că siguranța e mai presus decât moda, am pus un strat generos de  cremă de protecție solară si o helancă subțire care să mă protejeze. Oricum pe litoral a fost mai răcoare decât în restul țării, așa că după apus era chiar rece.

Alt aspect delicat pentru mine a fost faptul că mi-am dat programul peste cap, noaptea transformându-se în zi și invers. Asta în sensul că eram activă și dansam  de la miezul nopții până la răsărit, iar ziua mă “odihneam”. Am pus ghilimele pentru că nu am dormit deloc liniștită, testându-mi glicemia la fiecare 3 ore pentru că din cauza dansului tendința era să scadă în timpul somnului. Oboseala și-a pus amprenta pe glicemii, evident, dar am recuperat.

Cu injecțiile nu am avut probleme, în sensul că mă retrăgeam din mulțime și mă așezam pe nisip și cu ajutorul lanternei de la telefon totul era perfect. Sunt convinsă că am atras privirile tuturor, chiar și polițiștilor care patrulau, dar m-am amuzat făcându-mi tot felul de scenarii. Ca un mic sfat, nu recomand să vă faceți insulina la toalete în astfel de situații pentru că acolo sunt o mulțime de bacterii, mediul nu e deloc salubru, iar riscul de a colecta un microb este ridicat. Așa că fără jenă, cu toată demnitatea, rămâneți cu diabetul la vedere!

Trăgând linie, Neversea a reprezentat esența tinereții, distracției și bunei dispoziții. Mă simt împlinită că am reușit să-l fac pe prietenul meu dulce să mă asculte. Pot zice că am avut grijă unul de altul. Abia aștept să îl port cu mine prin lumea întreagă și să mă laud cu cât de bine ne înțelegem. Așa că până data viitoare vă doresc doze maxime de bucurie, să curgă cu speranță și să crească intensitatea emoțiilor pozitive.