Publicat pe

Tips & Tricks – gestionarea diabetului in timpul verii

Puteţi găsi în rândurile de mai jos câteva sfaturi și trucuri pentru a rămâne în siguranţa în timp ce vă distraţi la soare, iar în acelaşi timp să menţineti sub control Diabetul de Tip 1. Nu este nimic mai bun decât să ne bucurăm de vremea caldă și de vacanţa de vară. Dar dacă aveți în plan să vă luați o pauză de la gestionarea diabetului in timpul verii, gândiți-vă de două ori. Vremea caldă este un moment bun pentru a fi mai atenţi cu privire la multe aspecte ale îngrijirii diabetului. Dacă aveți grijă de voi vă puteți face vara mai uşoară şi mai plăcută.

Sfaturi pentru dietă

De la mâncăruri gătite și ieşiri în aer liber, până la înghețată și limonadă, vara aduce propriile delicii speciale cu care mulți dintre noi nu ne răsfăţăm de obicei în alte perioade ale anului. A avea diabet nu înseamnă că nu puteţi servi aceste mici plăceri, dar înseamnă să fiţi atenţi la carbohidrați și porții.

Incercaţi aceste trucuri:

  • Bucurați-vă de un burger sau un hot dog. Dacă îl preparaţi Dvs., cumpărați carne de vită uşoară sau luați în considerare să încercați piept de curcan pentru a economisi grăsimi și calorii.
  • Numărați carbohidrații! Hamburger, salată cu cartofi, paste cu maioneze sau porumbul copt sunt gustări delicioase, dar toate conțin carbohidrați. Cunoașteți-vă obiectivul în carbohidrați (45 până la 60 de grame/porţie) și planificaţi-vă din timp cum vă veţi folosi carbohidrații.
  • Intr-un recipient cu apă puneţi felii de lămâie, lime sau portocale. Sau feliați un castravete și puneţi câteva crenguţe de mentă și adăugați-le în apă pentru o băutură răcoritoare, fără calorii, fără carbohidrați. Faceți-vă propria limonadă cu suc de lămâie proaspătă și îndulcitorul preferat.
  • Bucurati-va de legume. Salată verde, morcovi, roșii … toate sunt proaspete și sărace în carbohidrați.
  • Pentru o gustare dulce, încercați îngheţata cu puţine calorii, făcută în casă sau gata preparată.

Sfaturi pentru exerciții in timpul verii

  • Vremea frumoasă vă va face cel mai probabil să ieșiți din casă și să fiți activi (folosiţi masca de protecţie în spaţiile închise). Dacă nu aţi făcut efort fizic pentru o perioadă mai lungă de timp, este important pentru început să mergeți ușor, astfel încât să nu vă accidentaţi.
  • Propuneţi-vă să mergeţi la plimbare cel puțin o dată pe zi, indiferent dacă este în jurul locuinţei, până la mall sau în parc.
  • Învingeţi căldura! Dimineața devreme este cel mai bun moment pentru a face exerciții fizice atunci când vremea este caldă. Mersul, alergarea și mersul cu bicicleta în mijlocul zilei când căldura este greu de suportat nu au prea mult sens.
  • Folosiţi protecție solară, chiar și în zilele înnorate.
  • Verificați-vă nivelul glicemiei înainte și după exerciții. Dacă tendința glicemiei este de a scădea, luați în considerare exercițiile fizice după servirea mesei sau, mai bine spus, discutați cu medicul dvs. despre adaptarea dozelor de insulină.
  • Utilizarea unui sistem pentru a vă monitoriza in mod continuu glicemia cum ar fi CGM Dexcom vă va ajuta să vă menţineţi nivelul glicemiei în target şi veţi fi alertat de fiecare dată şi imediat dacă nivelul glicemiei va depăşi valorile setate.
  • Purtați încălțămintea potrivită. Investiţi într-o pereche bună de încălțăminte sport, împreună cu șosete care nu reţin umezeala. Dacă sunteți la plajă, purtați încălțăminte de plajă sau papuci (flip-flops) pentru a vă proteja tălpile picioarelor de obiecte ascuţite sau scoici, precum și pentru a vă proteja de căldura solului.
  • Verificați-vă picioarele în fiecare zi dacă există tăieturi, băşicute, roșeață sau inflamare. Trataţi corect tăieturile și băşicuţele, contactaţi medicul dacă nu par să se vindece.

Aveţi grijă de medicamente şi consumabile

  • Programul dvs. poate fi diferit în timpul verii, mai ales dacă plecați în vacanţe sau aveți o rutină diferită. Continuați să luați tratamentul pentru diabet așa cum a prescris medicul dvs.
  • Dacă va adminstraţi insulină, protejați-o de căldură. Nu o lăsați în mașină la caldura sau în lumina directă a soarelui. Păstrați pen-ul de insulină într-o cutie ferită de razele soareluri sau într-o geantă termica, dar nu lângă o pastila de gheață: nu doriți ca insulina dvs. să înghețe.
  • Când călătoriți în afara țării, păstrați cu dvs. medicamentele și consumabilele pentru diabet într-o geantă de mână. Luaţi o scrisoare de la medicul dvs. în care specifică că suferiţi de diabet și ce tratament urmaţi. Luati cu dvs. consumabile suplimentare.

Monitorizaţi-vă glicemia în mod constant

  • În funcție de rutina din timpul verii, poate fi necesar să vă verificați glicemia mai des decât de obicei, mai ales dacă călătoriți sau dacă rutina dvs. obișnuită se schimbă.
  • Verificați glicemia după orice fel de activitate, indiferent dacă este vorba de drumeții, înot sau vizitarea obiectivelor turistice.
  • Dacă în tratamentul diabetului utilizaţi insulină, asigurați-vă că aveți întotdeauna la dvs. produse pentru glicemie scăzută.
  • Verificați mai des glicemia dacă călătoriți prin zone cu diferenţe de fus orar.
  • Cu o planificare atentă și cu atenție la diabetul dvs., perioda verii poate fi foarte frumoasa!
  • Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei ca CGM Dexcom vă pot ajuta să obţineţi informatii valoroase despre nivelul  glicemiei, viteza şi trendul ei, anumite tipare pe care nu le-aţi observat până acum, precum şi informaţii adiţionale pentru a vă controla proactiv diabetul.

Vă doriţi să scapaţi de căldura şi să mergeţi la mare sau la piscină în vara aceasta?

Hidrataţi-vă!

Hidratarea este probabil cel mai important lucru pe care trebuie să-l aveţi în  minte în timp ce staţi în soarele arzător, iar acest lucru este valabil dacă aveţi Diabet de Tip 1 sau nu.

  • Luaţi cu dvs. apă, multe sticle cu  apa!
  • Atunci cand staţi mult timp în soare şi transpiraţi este posibil să apară tulburări ale echilibrului electrolitic. Electroliţii sunt responsabili de: hidratare, pH-ul sângelui, sinteza hormonilor, contracţia musculară, digestie şi detoxifiere.

Surse de electroliţi:

Potasiul se găseşte în abundenţă în multe vegetale şi în special în avocado, spanac şi kiwi. Sodiul şi clorul se găsesc în mod natural în sarea nerafinată, cât şi în ţelină şi zucchini. Magneziul se găseşte în multe surse vegetale verzi, cum ar fi spanac, kale, dar şi în nuci, seminţe. Calciul se găseşte în abundenţă în lactate, mai ales brânzeturi, dar şi în semniţe de susan, broccoli, spanac. Fosforul este conţinut de carnea de vită, ouă, peşte şi de majoritatea proteinelor animale.

  • Evitati alcoolul, cofeina, laptele și sucurile carbogazoase.

Luati cu dvs. o ladă frigorifică portabilă

Păstrarea alimentelor şi a insulinei atunci cand mergeţi la plaja o să fie în siguranţa dacă folosiţi o  ladă frigorifică portabilă. Puteţi lua cu Dvs. o varietate mai mare de alimente non-perisabile, ceea ce înseamna mai multe opţiuni de gustare cu conţinut scăzut de carbohidraţi, cum ar fi brânza sau carnea. De asemenea, insulina va rămâne timp de mai multe ore la o temperatură mai scăzută.

  • Insulina nu este în siguranţa în căldura, așa că este foarte important să ţineţi insulina la rece atâta timp cât staţi la plaja.
  • Căldura poate să modifice eficienţa consumabilelor, cum ar fi testele glucometrului. Verificaţi etichetele de pe toate consumabilele privind temperatura optimă de utilizare

 

Soluţii pentru o aderenţa sporită

Atât înotul, cât şi transpiraţia pot să facă uneori adezivul dispozitivelor mai puţin  lipicios. Există câteva opţiuni pe care le puteţi utiliza pentru a creşte aderenţa senzorilor CGM  și/sau a cateterului pompei de insulină, în timp ce profitaţi din plin de distracţia pe plaja.

  • Serveţele adezive Skin Tac
  • Plasturi dedicaţi în funcţie de tipul dispozitivului
  • Benzi adezive – universale
  • Spray-uri adezive

 

Deconectaţi pompa de insulină

 

  • Dacă utilizaţi o pompă de insulină, discutaţi cu medicul dvs. curant despre cât timp sunteţi în siguranţă pentru a vă deconecta de la pompă atunci cănd intraţi în apă.
  • Daca veţi petrece mai multe zile consecutive în apă, puteţi discuta cu medicul dvs. curant cu privire la opţiunea de a face o “intrerupere a pompei de insulină” şi trecerea pentru o scurtă perioadă de timp la pen-urile cu insulină
  • Nu trebuie sa păstrati rezervorul de insulină în pompă pentru o perioadă mai mare de 72h

 

Urmăriti cu atenţie nivelul glicemiei

 Fiţi mai atenţi la trendul glicemie afişate de sistemul CGM sau verificaţi nivelul glicemiei (cu glucometrul traditional dăcă nu utilizaţi un sistem CGM)  mai ales dacă apar  simptome de hipo sau hiper. Păstraţi la îndemană  insulina pentru a interveni rapid.

  • Dacă nu sunteţi hidrataţi corespunzător, căldura  poate duce la scăderea glicemiei
  • Căldura în combinaţie cu activitatea fizică pot duce, de asemenea, la scăderea glicemiei datorită accelerării absorţiei insulinei.

Va dorim să aveţi o vară de neuitat!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.