Prima dată când am remarcat că ceva este în neregulă cu mine, a fost că m-am îngrășat 5 kg.
Apoi, am început să am tulburări de vedere. Oftalmologul mi-a spus că nu am nimic la ochi. Nu știu dacă m-a întrebat de diabet. Oricum nu făcusem analize și de aceea am ignorat acest lucru.
Au apărut și probleme digestive: balonări, crampe,constipație. Aveam și Candida de care nu mai scăpam cu niciun tratament.
În februarie 2005, au început simptomele de diabet: sete, urinare, oboseală, slăbire bruscă (5 kg) în trei săptămâni. Cineva mi-a spus că s-ar putea să am diabet, așa că m-am dus la medicul de familie care m-a trimis la analize.
Prima analiză de laborator a arătat glicemia 204, semn clar de diabet. Medicul mi-a spus că s-ar putea să fac insulină și asta m-a speriat cumplit.
M-am internat și am început să fac insulină Actrapid. Acasă mi s-a dat Humulin M3. După 3 luni, dozele de insulină scăzuseră semnificativ, iar eu luasem în greutate 3-4 kg.
Am fost la Elias și mi s-a spus că sunt în perioada de remisie și că nu voi scăpa de diabet. Atunci am citit prima carte despre diabet, cea a Rodicăi Perciun, și am înțeles care-i treaba cu diabetul.
De atunci tot citesc și mă informez despre această boală, însă nu i-am găsit leacul. Așa că m-am orientat către aspectele psihosomatice ale bolii pentru a înțelege dacă aspectele emoționale, mentale și spirituale sunt la fel de importante în declanșarea diabetului ca și cauzele fizice și de mediu.
M-am gândit că anumite evenimente dificile din viața mea ar fi putut contribui la declanșarea diabetului. În acea perioadă am fost destul de stresată cu banii. Nu-mi ajungeau să termin Colegiul Pedagogic, dar am muncit din greu.
Am trecut prin examene grele: licență, titularizare, definitivat, trei ani la rând. Apoi, m-am căsătorit.
Perioadă dificilă de acomodare cu noua familie, conflicte din cauza diferențelor de opinie, valori diferite, obiceiuri diferite, atitudini diferite.
Burnout și totul s-a sfârșit cu boala.
De aici încolo este o altă poveste, cea a vieții cu diabet. Viața după diagnostic.
După ce am depășit faza de remisie și dozele de insulină au crescut, a trebuit să schimb și insulina. Am trecut pe schema intensivă cu Lantus și Humalog. Am adaptat dozele la viața reală, în funcție de ce mâncam. Totuși, am observat că informațiile despre nutriție erau oarecum greșite, în sensul că nu reușeam să am glicemii bune. Fie creșteau, fie scădeau.
Am întrebat și medicul cel mai bun din județ despre dieta optimă și tot nu mi-a oferit ce căutam. Așa că am început să cercetez singură pe internet tot ce se scria despre noutățile în materie de diabet. Astfel, am început să-mi schimb treptat atitudinea despre boală.
Dacă la început, diabetul era coșmarul vieții mele, puțin câte puțin, am început să mă împrietenesc cu el.
Când deții mai multe informații, capeți putere asupra bolii. Așa am început să mă informez despre dieta optimă, de la dieta Montigniac, dieta Holford, până la dieta low carb, ketogenică. Am început să experimentez gătitul, care a devenit dintr-o obligație, o pasiune. Am experimentat noi insuline: Toujeo, Apidra și apoi Fiasp.
Am aflat de senzorii de glicemie, dar nu îmi permiteam financiar așa ceva. Când am auzit de studiul clinic de la Elias cu senzorul Senseonics, am făcut tot posibilul să mă înscriu. A fost cea mai frumoasă experiență a mea din viața cu diabet.
Am cunoscut mulți oameni asemeni mie, de la care am învățat multe, nu doar despre diabet, ci și despre relaționare.
Acest lucru mi-a dat curaj să mă exprim, să-mi fac un blog și să caut online oameni cu care să împărtășesc experiențele mele.
În altă ordine de idei, am căutat informații despre aspectele psihosomatice ale bolilor.
Prima carte pe care am citit-o a fost „Puterea vindecătoare a bolii”, care m-a introdus în lumea fascinantă a spiritualității non-religioase. Este o carte pe care o recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cauzele tuturor bolilor, dincolo de ce-ți spun medicii.
Următoarea carte a fost „Medicina psihosomatică” de Franz Alexander. O carte extraordinară, care are exemple concrete și care completează cunoașterea din punct de vedere psihosomatic.
Aceste cărți au fost punctul de cotitură în viața mea care m-au făcut să nu mai privesc diabetul ca un dușman și nici să nu mai dau vina pe oamenii din jurul meu pentru boala mea.
Este adevărat că, încă nu am găsit răspunsul la întrebarea „De ce eu?” și nici la întrebarea „Cum se vindecă?”, dar măcar pot să-mi controlez boala.
Știu că fac eforturi și sacrificii pentru a obține controlul, dar sper să merite. Dacă peste câțiva ani (nu știu câți anume), se va găsi leacul pentru diabet, vreau să fiu încă în putere și fără complicații pentru a beneficia pe deplin de el.
Adică să mai trăiesc 10-15 ani sănătoasă, până la 80 și ceva de ani.
Am și unele regrete în privința diabetului. Nu știu cum ar fi arătat viața mea fără el, și nici nu pot să-mi imaginez, atât fără diabet vreodată, cât și cum ar fi să mă trezesc mâine că nu-l mai am. Presupun că aș fi avut un alt parcurs profesional, un alt parcurs relațional, poate doi copii, sau cine știe?
Uneori cred că, dacă nu aveam diabet, nu m-aș fi protejat și aș fi făcut excese de tot felul: muncă, mâncare, stres, astfel că acum aș fi fost o epavă.
Pe de altă parte, mă gândesc la faptul că diabetul mi-a oprit ascensiunea profesională și m-a descurajat să am copii.
Nu știu ce aș face acum dacă ar trebui să aleg, dacă m-aș întoarce în timp cu 15 ani. Singura viață pe care o cunosc este cea cu diabet, așa cum este ea, cu bune și cu rele.
Cu alte cuvinte, sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că trăiesc și pot să fac față provocărilor.